Alegeri
Mor de cald şi mă îndobitocesc în faţa televizorului cu rezultatele alegerilor locale. Bravo celor de la ProTV sau ProCinema care în mometul în care deontologii (Realitatea) şi tonomatele (Antena 3) paradiscutau prezenţe, procente şi alte implicaţii băsesciene, ei băgau Terminator 3 (3 cred că era).
De mult n-am mai fost aşa de indignat, dar am ajuns la părerea că presa romînească e mult-mult mai slabă decît jalnica clasă politică.Cîtă polologie, cîtă frenezie, căte scenarii, cîte ore futute degeaba ocolind esenţialul. E foarte simplu. Toţi, dar absolut toţi care s-au aflat sau se vor afla în funcţii din astea vor face parandărărturi, mijmaşuri, licitaţii preferenţiale şi alte jmenării. Cel mai important e să rămînă ceva în urma lor. Cei care au confirmat într-un fel sau altul, dar cel mai important au confirmat prin ceva vizibil, indiferent de partidul politic, au scos din primul tur peste 50%. Că Onţanu a făcut amenajarea parcurilor cu ce ştiu eu ce firme, cu comisioane, treaba lui. Important e că le-a amenajat şi nu le-a vîndut. Că Mazăre e aşa cum îl ştie toată lumea, asta este. Nivelul intelectual al Constanţei a considerat că a făcut ceva. Negoiţă a fost singurul inspirat din tot Bucureştiul să facă un contract de salubritate cu o firmă serioasă şi asta s-a văzut, restul nu mai contează. De Emil Boc nu mai vorbim, toţi făcînd mişto de abilităţile lui politice, în condiţiile în care a desfiinţat orice concurenţă la în judeţul Cluj, făcînd de mîndra minune revoluţionarii PSD-işti conduşi magistral de … de cine dracu, că am uitat cum îl cheamă. Deci gata cu gălăgia … data viitoare să-şi găsească comunităţile pe cineva care să-i reprezinte cu adevărat.