Acest articol nu se referă la brava echipă campioană CFR Cluj, singura echipă care a încasat 13 goluri de la „U” Cluj. Bine că măcar au dat 14. Încerc să fiu sentimentalo-realist şi să vă spun de ce nu merg relaţiile la distanţă. Aţi ghicit, din cauza CFR-ului. CFR călători mai exact. Cu hormonii revărsându-se peste curea, mă holbez pe site-ul cfr-ului să văd cu ce ajung la aleasa inimii care spre bucuria comuniştilor locuieşte şi munceşte la Bucureşti. Neavând răbdare să plec seara la cuşetă, optez pentru un Intercity. Că ăla pare a fi cel mai rapid tren autohton. Mă uit pe site şi nu-mi vine să cred că cei 495 de kilometri de la Cluj la Bucureşti se parcurg într-un timp estomat de 9 ore. Memoria mea îşi aduce aminte în capul ei că acum doi ani făcea doar 7 ore. Şi că era scump, iar eu student fiind nu-mi permiteam decât de 2 ori pe ani. Hai că îl iau totuşi pe ăsta, ajung la 22.41 şi mai apuc un autobuz să mă ducă pînă în Drumul Taberei. Întradevăr nu avea cum să facă 9 ore şi nici nu a făcut 9. Ci 10 ore jumate, trăiască toţi miniştrii de la transporturi care au fost şi care vor mai fi, cu toată familia lor. La un calcul simplu ne iese o medie de 47 Km/oră. La ce bun să mai ai trenuri dacă acestea merg ca melcu ardelean la deal. Cicliştii scot pe turul Franţei undeva la 41-42 de Km/oră, cu un scuter faci praf orice tren intercity şi întregalaxy din România. Dar să trecem la descrierea itinerarului:
Scaune incomode şi verzi, patru monitoare fără rost, căci nu merg, difuzoare audio care sunt la fel de inutile, niciun ziar, uşi semiautomate şi un afişaj electonic, static, pe care scria IC 501 Cluj-N – Adjud. Era o chestie să se scrie întărzierile. Prima oprire la Cîmpia Turzii. Pauză 15 minute. Aiud 10 minute. Teiuş 15 minute. Mediaş a fost ok. Sighişoara la fel. Braşov 15 minute, normal că mai puneau o locomotivă. Pauzele astea, mă gîndeam eu, au fost pentru fumat şi că o fi ajuns trenul prea repede în gară. De aici începe greul. Predeal 45 minute, zăpada de maxim 5 centimetri. Azuga … ce dracu opreşte un IC la Azuga. 10 minute. Buşteni 25 minute. Sinaia 40 minute. Vizitam Peleşul lejer. Câmp gol încă 20 de minute. Ploieşti 2 minute. Controlorul nu a mai veit de la Braşov. Cred că îi era jenă
La ora 23.56 ajung în ospitalierul Bucureşti. Nici vorbă de autobuz. Încă 20 de ron la taxi. Merg la Mecdonălds să halesc ceva. „Ne pare rău, imediat închidem. – Păi serviţi-mă acum. ”Acum” e mai rapid decît” imediat”, un hamburgher din ăla pentru care o vedetă rap face „Ah, ah”. – Păi durează 15 minute şi trebuie să închidem.” Nici nu m-am enervat, că dacă astea sunt trenuri rapide, şi ăsta e fast-food. Ajung la 00.30 la iubită, o pup deşi hormonii mei s-au dus dracu pe tren, iar colega ei de apartament ne întrebă:
„- Mergeţi mâine cu noi la munte?
– Nu merci, am fost astăzi câteva ore.”

Lume, lume!!! Pe tarabele hypermarketurilor mioritice se află ultimul best-exposed(că best seller sper să nu ajungă) despre cel mai iubit fiu al patriei contemporane: Traian, evident Băsescu, carte scrisă de cel mai mare fan al său. Nu, nu e vorba de fostul primar al Clujului, nici de băiatul lui Hrebenciuc, nici măcar de Mircea Badea care vorbeşte 45 de minute din cele 50 ale emisiunii sale, despre preşedinte. E vorba de Radu Morar, alias Naşul. şi să fi fost naşul lui de cununie nu putea să nimerească mai bine punctele sensibile şi delicate ale omului de fier din fruntea statului. O apologie a unui preşedinte încă în viaţă şi chiar în funcţie, ceva de o penibilitate nemăsurabilă. Coperta cu poza hă- hăitoare a preşedintelui în funcţie, numele cărţii şi poziţionarea rafturilor doldora de acelaşi exemplar chiar în faţa raionului cu produse reduse la preţ, aruncate la grămadă în coşuri cubice metalice aduce aminte de vremuri de care cei mai în vârstă nu vor să-şi aducă aminte. Poate că autorul este chiar convins de ceea ce a scris şi poate chiar are dreptate, dar aceste chestiuni ţin de istorie, adică se vor dovedi în timp şi asta numai dacă se va deranja să consemneze astfel de perioade glorioase. Iar numele cărţii… de aici e temelia tembelismului. „Pe Calea Victoriei” în condiţiile în care în ultimii patru ani, de la Palatul Victoriei situate pe Calea Victoriei Preşedintele Băsescu şi-a luat flit-uri pe bandă rulantă de la unu cu 18 % în sondaje. Halal victorie. Dar probabil că domnul preşedinte a rămas fără aplaudaci în condiţiile în care se observă cu uşurinţă cum 2-3 trusturi au întors armele şi nici antenele nu au lăsat-o mai moale după intrarea la guvernare

Având în vedere că io, ardelean adevărat, crescut în Teleorman o perioadă, am petrecut atât sfârşitul anului trecut cât şi începutul acestui nou an în capitala mârlăniei, adică Bucureşti, ar fi trebuit să spun că a fost o nefericită trecere de la 2008 la 2009. Dar nu e chiar aşa. Şi ca să mă refer strict la momentele de îngânare a celor 2 ani, pot spune că 2008 s-a terminat de rahat, iar 2009 a început prin a fi lăudat. Chiar şi de către mine. Mai exact am petrecut revelionul în stradă în Piaţa Constituţiei. Adică la Casa Poporului, singura chestie care poate apărea pe o vedere sent from Bucharest. Ultimele clipe ale anului au fost umplute de un discurs patetic al lui Oprescu, care mai avea puţin şi lăuda şi activitatea prodigioasă a cabinetului 2 condus de tovarăşa. Asta probabil ca să încheie un an în care politica şi evenimentele ei electorale ne-au mâncat ficaţii şi răbdarea. Însă începutul noului an a fost superb. Un spectacol minunat de artificii, lasere şi jocuri de lumini, pe un fond sonor inedit miticului: Phill Collins, Metallica, Ramstein şi alţii. Totul minuţios pregătit, perfect sincronizat şi spectaculos. Comparativ cu focurile de artificii de anii trecuţi, când probabil 2-3 oameni aprindeau toate artificiile deodată ca la nunţile meltenilor, nefăcând altceva decât să termine repede treaba şi să înfunde nările spectatorilor cu sulf negru. Întrebîndu-mă „Oare cum de ăştia sunt în stare prima dată în viaţa lor să facă ceva ca lumea?” răspunsul a venit repede. Adică la sfărşitul programului. Spectacol organizat de o echipă germană. Of course. Când habar nu ai să faci ceva, dar vrei să fie făcut ca lumea, angajezi nemţi, nimic mai simplu şi mai eficient. Tare aş vrea ca după aceeaşi idee să se realizeze dracului odată şi pasajul Basarab, centura, traficul, infracţionalitatea, mizeria şi mentalitatea celor care fac arte marţiale prin biserici de sărbători. Hai că se poate. Tot cu germani.

şi candidaţi de-a dreptul valiză. Aseară am văzut cum un candidat a bătut suporteri pe stadion. Bravo Zmărăndescule, aşa să faci şi cu opozanţii doctrinei în care tu te regăseşti, culmea, tot pe tine. Şi ca să rămînem în această ogradă, sau mai bine zis stână, sub sloganul PNG-ist “În Slujba Crucii şi a Neamului Românesc” Gigi Becali, acest hibrid dintre Juan Calderon şi Alex Ferguson, condimentat din greu cu Vanghelie, ni-l propune pentru Ilfov pe la fel de marele român şi anue Bulut Halil.

Cred că de fel e ardelean sau bucovinean că nu prea dicleşte numele cu zona judeţului agricol. Printr-o amplă investigaţie am dedus că de fapt a fost vorba de singura concesie pe care cel ce cântă în campanie „Doamne ocrteşte-i pe români!” făcut-o constrâns de meandrele fotbalului internaţional. A fost cumva un blat între Steaua şi Galatasaray. Adică Steaua în Ligă şi Bulut la Parlament. Însă imaculatul candidat a ţinut să mă contrazică prin singura declaraţie de presă făcută mie personal:
-Mă gheamă Bulut ji eu venit aigi la voi la Rumânia ză primezg log de barlamentar, ga ză abăr drebturile la ghiauri. Aja să-mi ajute cel de zus, adică nea Jiji!
Doamne, ce feţe !!!

Fantastic spre incredibil. Autoritatea Naţional pentru Protecţia Consumatorilor a lansat în mediul internetului un site, pe numele său www.bugetulfamiliei.ro. M-am tot gândit ce are protecţia consumatorului cu bugetul familiei, dar să zicem cţ e prea greu. Dau la secţiunea “Calculează-ţi bugetul” şi acolo surpriză totală, în sensul că există patru secţiuni de calcul: adolescent, cuplu, familie şi STUDENT …Uraaa! Asta ca să deducem că a fi student este identificat ca o etapă obligatory a vieţii cum sunt adolescenţa, viaţa de cuplu şi familia. Ia să-mi calculez eu bugetul, că poate ştiu ai noştrii ceva şmecherii care să mă ajute să am cunoştinţă cam pe unde zboară banii mei. La capitolul venituri, ca surse de venit sunt: salariu, dobânzi, dividente, împrumuturi şi burse. Booon. Trecem un 350 ron, evident de la familie şi trecem la capitolul cu ce aş vrea să-mi cumpăr. Acolo avem aşa: maşină, casă,studii, vacanţă şi altele. În afară de altele, cred că vreau cam tot. Dar trec doar casa şi maşina, deoarece cursurile le trag la xerox, iar vacanţa o fac la ţară la cules de porumb, ca să măresc bugetul şi de la bunicu. şi trecem în sfârşit la pasul trei, acela cu cheltuielile. Cel mai frumos mi s-a părut la secţiunea Vacanţă, unde una dintre opţiuni este „Transfer aeroport”. Cum să nu, evident că este nevoie de aşa ceva la un student. Eu realizez transferul de pe aeroportul din Cluj pe ăla din Bucureşti cu ajutorul trenului, opt ore jumate, mers noaptea la mare înghesuială. După ce am văzut că tot acest “Calculează-ţi bugetul”, nu e altceva decît un sistem de calcul cu adunarea şi scăderea up-datate la zi, am trecut la secţiunea de sfaturi, unde un „Fii atent!” prevesteşte apariţia unor maxime: „Pe măsură ce nivelul venitului creşte şi economiile cresc.” … nu m-aş fi gândit niciodată, fenomenal.
Fără bannere publicitare, că doar protejează consumatorul de animaţiile Java, site-ul are o secţiune care mi s-a părut bizară prin prezenţa ei. O secţiune de vot, la care întrebarea este „Câte ţări sunt membe ale Uniunii Europene?” urmtă de cuvîntul „votează”. Adică am dreptul să aleg câte ţări să fie membre? Ce tare! Atât timp cât a vota este corelat cu activitatea de a face o alegere cu repercursiuni ulterioare, corect era să scire un Răspunde! Dar fiind vorba de vot, am zis să aleg, şi am ales 16, că vreau câteva ţări să fie date afară din UE. Printre care Spania şi Italia, ca să ne mîndrim , noi românii, că aducem bani în ţară şi din afara Uniunii. Foarte interesant că mulţi se pare că împărtăşesc idealuri comune cu ale mele (foto).
Nu mai spunem că la fel cat multe site-uri oficiale din România, diacriticile lipsesc, dar ca să nu dezvălui toată forma fără conţinut a site-ului, vă invit să-l vizitaţi şi dumneavoastră, alături de alte site-uri pe care le vizitaţi fără vreun rost.

Sătul de cumpărături în hipermarketrile capitalist-moşieriste şi de imperialismul marketizat în taxa de raft? Nicio problemă! Mai mergi două staţii cu 41 care circulă bine, dar parcă tot de neajuns şi dai de cel mai îmbietor semafor, în faţa căruia pînă şi idee lui Funar de a schimba verdele semafoarelor cu albastrul pur de pe drapelul strămoşesc păleşte de penibil. Noi vrem verde ……. şă fim tare clllarrr inţeleşi. Aaahhh … ha ha ha ha ha!!!!