Alegerile se apropie şi din ce în ce mai multe feţe populează stâlpii orşelor în care trăim. Şi când zic feţe, vreau să spun numai feţe şi feţe. Campion absolut e iarăşi Bucureştiul, care are nu ştiu câte colegii electorale sau ce dracu sunt alea, că pun pariu că trei sferturi dintre candidaţi habar nu au nici ei. (more…)

Fantastic spre incredibil. Autoritatea Naţional pentru Protecţia Consumatorilor a lansat în mediul internetului un site, pe numele său www.bugetulfamiliei.ro. M-am tot gândit ce are protecţia consumatorului cu bugetul familiei, dar să zicem cţ e prea greu. Dau la secţiunea “Calculează-ţi bugetul” şi acolo surpriză totală (more…)

Deşi sunt ardelean şi aşa vreau să rămîn, pentru mine noţiunea de mitici nu ţine nici de o aparteneţă etnică şi cu atît mai puţin de aparteneţa la o regiune geografică, cum ar fi tentaţi mulţi să creadă. Am întîlnit mitici la Oradea, la Cluj, la Bucureşti, la Craiova slavă Domnului, în Iaşi şi în Alexandria, că de aia am plecat de acolo. Miticii sunt ăia care ar face grătar şi pe turnul Eifel, ăia care stau rău cu timpanele şi ascultă muzică la un volum acustic care demonstrează strident că vor să ne împărtăşească din cultura lor, miticii sunt aceia care bagă benzină în SUV-urile cu motor Diesel demonstrînd ridicol şi plăcut în acelaşi timp că nu au niciun set de valori în trăire. Dar mai ales mitici sunt ăia (preferaţii mei) care pleacă de la coada vacii şi se duc doar în vizită în locurile de unde au plecat ca să explice cît de al dracu e să fii şmecher neştiind să faci absolut nimic pe lumea asta. Aşa ca un exemplu, am fost acum vreun an la Ministerul Educaţiei, al educaţiei deci, de unde am să reproduc textual un dialog între două funcţionărese:

– Bonjour fată!
– Bonjour draga mea! O văzuşi pe proasta aia care veni ici şa să facă scandal?

Cam asta e cu miticii. Neam de neamul lor nu a luat un 6 meritat la franceză, dar ele este cu “Bonjour”
Ţin minte o fază dintr-unul din filmele cu Mărgelatu, în care un domn o întreabă pe o doamnă, de ce joacă fiul ei biliard (sau ceva asemănător cu acesta) cu măuşi albe. Iar răspunsul inevitabil vine: “Pentru că la Paris aşa se poartă!” Şi mă gîndesc că aşa s-o fi purtat la Paris, dar după ce băgai de 3 ori neagra la rînd, ieşeai din localul respectiv, iar în stradă aveai noroiul pînă la genunchi.
Ca să concluzionez, miticul e acea specie de român mai ales, care, fără să aibă nici cele mai rudimentare instrumente pentru etalonarea proprie a valorilor, pune caii dinaintea căruţei şi mai dă şi tare din talangă, ca nu cumva să treacă neobservat.
P.S.- pentru “eu şi cu mine”: or fi ăia ţigani, dar e absolut paradoxal cum foarte mulţi oameni cu un oarecare statut social venerează acest tip de manifestări şi chiar le adoptă, în condiţiile în care cu guriţa lor spun: ” ‘tu-i în gît de ciori!”

Cîteodată nu mă înţeleg nici eu de ce mă mai enervez din cauza oamenilor din politică, a celor care ne conduc şi a celor care fac mersul trenurilor şi nu stau eu să mă uit frumos le ceva semi-finale de US Open. Chiar, cine a avut aseară mai mult de pierdut? eu care m-am uitat la Federer-Djokovic sau cei care au belit ochii la Lituania-Romania?

Deoarece de anul ăsta n-am mai avut vacanţă, decît concediu, ca să văd muntele din cort, am luat mîndra mea şi mîndra altuia (cred) şi am mers la Gura Diham. Ultima dată am fost pe acolo acum 10 ani, cînd făceam Transfăgărăşanul cu bicicleta. Am zis că e camping şi nu stau cu mari griji. Plecat fără toporişcă şi fără lanternă am ajuns în aşa-numitul camping. Mizerie, aglomraţie şi multă mîrlănie. Ca să nu vă mai povestesc cum am luat cortul cu totul în spate din calea ursului şi vrînd-nevrînd m-am campat în mijlocul grătăriştilor, vreau doar să analizaţi această minunată mostră de miticism, ca să vă daţi seama că sunt motive întemeiate să-i urâm din tot sufletul. Nehalita care bagă mici cu pîine, înţepata care bea apă plată şi umflaţii care se cară cu lăutarii după ei prin habitatul urşilor. Totul într-o atmosferă de fum, bere la PET şi mult “sîmţ” al esteticului. Muriţi, ‘ţi-ai dracu!!!